Protejați-vă ficatul, vaccinându-vă împotriva hepatitei B
Aproximativ 3,6 milioane de persoane din UE/SEE sunt infectate cronic cu virusul hepatitei B (VHB), o infecție virală care poate fi prevenită și care poate cauza ciroză – sau fibroza ficatului – precum și cancer hepatic. Ca parte a Planului european de combatere a cancerului, Comisia a stabilit obiective pentru reducerea morbidității și mortalității cauzate de cancer, inclusiv prin prevenirea cancerului cauzat de hepatita B.
Sunt disponibile vaccinuri sigure și eficace împotriva VHB, care oferă niveluri ridicate de protecție pe tot parcursul vieții.
Vaccinați-vă: contribuiți la eficacitatea vaccinurilor
Majoritatea țărilor din UE/SEE recomandă vaccinarea tuturor sugarilor împotriva hepatitei B. Acest lucru este benefic și pentru persoanele care nu au fost vaccinate în timpul copilăriei. Oricine poate fi infectat, dar printre persoanele cu risc mai ridicat se numără cele care își injectează droguri, deținuții, persoanele care suferă de boli hepatice cronice, sunt infectate cu virusul hepatitei C sau se află în așteptarea unui transplant, precum și persoanele care călătoresc în țări în care este prezentă hepatita B. Activitatea sexuală este o cale esențială de transmitere a hepatitei B, ceea ce face ca persoanele cu parteneri multipli să fie deosebit de vulnerabile.
Strategiile eficace de vaccinare au condus la o scădere constantă a transmiterii hepatitei B în UE/SEE. Cu toate acestea, scăderea acoperirii vaccinale în mai multe țări subliniază necesitatea unor eforturi sporite pentru a asigura o protecție optimă și niveluri scăzute de transmitere.
Știați că...? Majoritatea persoanelor care trăiesc cu hepatita B în Europa sunt adulți născuți înainte ca vaccinul împotriva hepatitei B să devină disponibil în anii 1980.
Combaterea informațiilor false și a dezinformării
Vaccinarea de rutină a sugarilor împotriva hepatitei B a început în urmă cu aproximativ 30 de ani și de atunci eficacitatea și siguranța sa au fost evaluate și documentate în mod riguros. Dacă doriți să aflați mai multe, adresați-vă medicului dumneavoastră sau unui cadru medical calificat. Obținerea de informații din surse de încredere vă ajută să luați decizii în cunoștință de cauză și vă asigură cea mai bună protecție pe tot parcursul vieții.
#UnitedInProtection Toolkit Digital
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațiбългарски
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațiespañol
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațičeština
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațidansk
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațiDeutsch
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațieesti
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațiελληνικά
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațiEnglish
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațifrançais
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațihrvatski
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațiitaliano
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațilatviešu
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațilietuvių
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațimagyar
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațiMalti
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațipolski
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațiportuguês
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațislovenčina
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațislovenščina
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațisuomi
- Digital kit - A focus on HBV vaccinationDescărcațisvenska